O legendă la intersecția dintre mit și istorie
Puține povești din tradiția românească sunt atât de profunde și de tulburătoare ca legenda Meșterului Manole. Transmisă oral din generație în generație și fixată în forma ei clasică de poetul Vasile Alecsandri în secolul al XIX-lea, această baladă populară vorbește despre sacrificiu, creație și prețul geniului artistic.
Firul legendei
Povestea spune că Neagoe Basarab, domnitorul Țării Românești, a chemat cei mai pricepuți meșteri ai timpului pentru a ridica o mânăstire mai frumoasă decât orice altceva existent pe pământ. Zidarii conduși de Manole începeau construcția zi de zi, dar noaptea, în chip misterios, zidul se dărâma.
Manole a primit în somn un mesaj divin: lucrarea nu va rezista dacă nu va fi zidită în ea prima soție sau soră care va veni dimineața cu mâncare pentru muncitori. Cu inima frântă, Manole l-a ascultat pe cel dintâi care a venit: propria sa soție, Ana, care purta în pântece copilul lor nenăscut.
Zidul a crescut, Ana a fost zidită de vie, iar mânăstirea a fost terminată – mai frumoasă decât orice altceva. Dar Neagoe Basarab, temându-se că Manole va ridica o altă construcție la fel de minunată pentru altcineva, i-a lăsat pe meșteri pe acoperișul mânăstirii fără schelă. Manole a încercat să zboare cu aripi din șindrilă și s-a prăbușit. Unde a căzut, spune legenda, a izvorât un izvor – prezent și astăzi lângă mânăstire.